A tine un curs mi s-a parut ceva misterios. Adica sa fii in fata unor persoane carora sa le spui ceva, ele sa te si creada si dupa un timp sa se apuce sa invete si chiar sa aplice in productie ceea ce le-ai spus. De la un profesor, Constantin DINESCU, am invatat ca sa nu vorbesc niciodata despre ceea ce nu stiu. Este foarte important sa nu faci pe grozavul. Sunt tineri extrem de bine documentati pe o anumita problema si o intrebare a lor bine plasata are menirea de a zdruncina piedestalul pe care un profesor se suie fara a avea nivelul de profesionalism corespunzator inaltimii unde s-a cocotat. Se aceea eu mi-am facut cateva reguli:
- daca am gresit, recunosc imediat
- accept ca in sala sunt persoane mai bune decat mine
- daca nu cunoasc ceva cer timp sa ma documentez
- am lejeritatea si decenta sa spun nu stiu, pentru a nu ma afunda in penibil.
Cursurile mele mi le-am dorit sa fie un amalgam de la cursurile marilor mei profesori. Mi-am dorit sa nu citesc de pe foi, asa cum faceau profesorii Nicolae RACOVEANU, Alexandru POPOVICI si Ludwig GRUNBERG. Sa am o documentare cuprinzatoare, asa cum avea profesorul Edmond NICOLAU, numai ca eu nu aveam atatea carti valoroase pe care sa le prezint studentilor, asa cum scotea profesorul NICOLAU din servieta sa. Vroiam sa am dinamismul profesorului Dragos VAIDA, care stia sa structureze cursul asa fel incat sa fie pe inteles, iar daca ceva era in neregula, cu o eleganta desavarsita stia sa reia exact din punctul unde se produsese eroarea. Imi doream sa nu invat cursurile pe dinafara, astfel incat sa nu se zica despre mine ca stau cu capul in curs, in loc sa am cursul in cap.
Nesansa mea a fost ca din 1970 pana in 1978 cand am obtinut cursul de lector universitar, nu am avut ocazia sa tin si eu un curs in fata studentilor, sa vad ce inseamna acest lucru. Am fost pe la postuniversitar, am fost pe la doctoranzi, am fost la specialisti in productie si am tinut prelegeri pe anumie teme, dar in fata studentilor din anii I- V, niciodata. Lucru de datoreaza lipsei de preocupari a conducerii catedrei de a ne forma, pentru ca initiativa colegilor de a te lasa sa predai o anumita problema la un curs de doua ore, era insotita de riscuri foarte mari si mai ales de barfe, definite de intrebarile: de ce? de ce tocmai el? cum, fara sa ceara voie?
Asta a fost si unul dintre motivele din care la o prima aparitie in concursul de ocupare a unui post de lector, undeva prin toamna lui 1977, mi s-a reprosat lipsa de experienta. Eu nu ceream reconfirmare dupa multi ani de activitate ca lector, ci debutam. Asa ca experienta a fost pretext sau cum zicem, praf in ochi pentru a justifica o decizie, zic eu si dupa atatea ani, nedreapta.
In primul rand, eu mi-am pregatit cursurile in variante, pentru a ma adapta la context, alegand partea practica.
In al doilea rand, eu ni am citit niciodata du[pa foi.
In al treilea rand, m-am ingrijit sa am materiale publicate.
|
|
In al cincilea rand, scriam pe tabla titlul si sub el cam cinci cuvinte care erau cele cinci probleme de abordat.
In al saselea rand, la fiecare chestiune abordata veneam cu detalii din experienta mea, pentru ca ma pot lauda ca nu am incetat niciofdata sa scriu programe. iar daca m-am apucat de web, am facut-o pentru cursul de calitate software, pentru ca nu era decent sa vorbesc despre un subiect fara sa am un site al meu pe care sa fi incercat tot felul de facilitati. Iar masuratorile le-am facut eu si rezultatele sunt pe chestii verificate, nu sunt bazaconii scoase din burta.
In al saptelea rand, am introdus in cursuri si niste glumite, care sa mai destinda atmosfera.
In al optulea rand, ca sa fac treaba sa nu fie monotona solicitam 1/8 dintr-o coala A4 si puneam o problema. Studentii care dadeau raspunsurile corecte primeau puncte de examen. Adica daca primeau 3 puncte de examen si daca la examen ei raspundeau de nota 6 li se adunau cele 3 puncte si obtineu nota 9.
In acest fel, studentul bun era recompensat si am facut publice solutiile excelente, scotand la tabla in ora de curs pe autorul solutiei sa o scrie pe tabla. Tot in acesta idee, mai spuneam ca ofer 10 la examen celui care da un raspuns corect la o anumita intrebare. S-a intamplat sa fie o studenta care a dat raspunsul si bineanteles, m-am tinut de cuvant. Intrebarea era ff grea si studenta era de exceptie, toti din anul ei recunoscand acest lucru iar nota mea nu facea decat sa consfinteasca o regula. Imi dadeam seama imediat cand un student nu venise la cursuri dupa cum manipula petecul de hartie. Solicitam sa se scrie numele si grupa in dreapta si data in stanga, respectivii faceau pe dos. Unii luau o foaie A4 si-mi dadeau. Discutam amical si ii vedeai ca parca incepeau sa gandeasca altfel.
In al noulea rand, daca am gresit la calcule sau la scrierea unei secvente, am recunoscut imediat. daca studentul are dreptate, sa i se acorde! Acesta a fost motto-ul meu. dar si el daca greseste, sa recunoasca. Daca cineva s-a ridicat in picioare si m-a intrerupt, nu m-am ofensat, am tratat cu atentie problematica, nefiind o persoana conflictuala si nevazand in student un adversar.
In al zecelea rand, nu am folosit asa-zisele metode moderne pentru ca eu am avut cursuri tiuparite, de cand exista Internet am pus pe site tot ce aveam de pus. Nu mi s-a parut excelent sa vin sa proiectez pe perete ceva si sa citesc cuvant cu cuvant. Eu mi-am propus odata sa fac niste aplicatii, sa vin cu laptopul sa prezint ce am de prezentat si sa exemplific cu lansari in executie, live. Numai ca in sala cu pricina, n-a punctionat videoproiectorul si totul a fost un fiasco. Numai ca aveam si varianta de rezerva, ca am mai vazut astea si la case cu mult mai mari, sa ai si sa nu. Inovativitatea este excelenta daca si studentii au calculatoare si ei personalizeaza aplicatiile. daca nu exista ceea ce trebuie, aceste metode se transforma in contrariul lor. Nu am cum sa fiu acuzat de conservatorism, din moment de prin 1977 am facut film didactic, iar tot timpul mi-am tinut studentii in priza, obligandu-i sa ruleze pe calculator programe sau aplicatii, fiind foarte perseverent in a-i diferentia pe studenti dupa timpul de rulare atat la IBM360/370 cat si la Felix C 256/512/1024 din dotarea Laboratoarelor Catedrei de Cibernetica Economica.
La ora bilantului, concluzionez ca daca nimeni nu mi-a spart capul cu pietre cand mi-am intalnit pe strada fosti studenti, inseamna ca nu eu am fost acela cer le-am facut vreun rau. Mai mult, daca mi-am propus sa fac ceva, zic ca am facut.
Le-am spus studentilor cu care am lucrat ca doresc sa fie persoane libere, care nu reproduc la examen ceea ce am spus eu la curs, ca nu vreau sa ma aud cu vocea lor. Daca imi doream asa ceva, le ziceam chiar din primele ore de curs, faceam un decor exotic, luam niste balerine superbe, ma filmam prezentand cursul cu BLUE RAY si ori de cate ori simteam nevoia de a auzi ceva, proiectam acele episoade, fara a fi nevoie sa chinui niste tineri sa invete pe dinafara. mai mult, le spuneam studentilor, tot la primul curs ca daca vreunul dintre ei doreste nota cinci cu mult inainte de finalizare prin examen, sa invete cele doua volume tiparitte in 2008 de structuri de adte. Se prezinta, in fata studentilor deschidem la intamplare de 5 ori, spunem paginile si el daca recita perfect de sus in jos si de jos in sus textele de la cele cinci pagini extrase aleator, va primi nota cinci. Bineanteles ca nu a aparut un astfel de student. Unii mi-au zis ca trebuia sa ne intalnim in anul intai, pentru ca acest mod de lucru vine cam tarziu, ei fiind obisnuiti sa memoreze totul.
Ideea cu frecventa facultativa este o gluma. facultate, vine de la cuvantul facultativ, in sensul ca nu toata lumea este obigata sa urmeze studii superioare. Dar din moment ce vine acolo, la facultate, studentul cam trebuie sa vina la cursuri si la seminarii. daca sefii de catedre sunt exigenti in a selecta si in a promova cu siguranta ca seminariile si cursurile sunt atractive. Daca insa un asistent e recunoscut nu dupa nume ci dupa povestile cu copilul mic ce nu l-a lasat sa doarma, studentul isi creaza 1000 de motive pentru a nu mai da pe la seminarul respectivului.
Nu am tinut condici de prezenta niciodata, nu am reprosat studentilor ca nu vin la cursuri. Stiu numai ca niciodata nu am recomandat sau nu am colaborat decat cu studenti pe care i-am stiut foarte bine de la curs sau de la seminarii si cu atat mai mult si din baze de practica.
Prezentand liber cursurile, daca vedeam cand predam, un student ca mananca guma de mestecat sau scrie cu mana stanga, eram terminat. Crestea enorm efortul de a ma concentra, pentru ca aveam tentatia sa ma uit in directia cu pricina, iar stoparea acesteia era extrem de dificila.
desi aveam telefoane mobile de ultima generatie, nu am venit la cursuri sa le etalez. Rugam studentii sa-si inchida mobilele. Daca nu o faceau le ziceam ca voi aduce in sala de curs, un gratar cu jaratec, voi pune mititei sa sfaraie si nu stiu daca le va fi foarte bine, cand un platou frumos si imbietor mirositor, va trona pe catedra, ostentativ. Ei intelegeau despre ce e vorba si foarte rar s-a intampolat sa bazaie un mobil in sala de curs sau de examen.